Trei, Doamne … si toate grele

M-am asteptat ca azi sa ne intrecem in inspiratie cu finala Cupei Ligii Angliei, Liverpool vs Manchester City, mai ales ca am avut la bet foarte multe meciuri ale celor doua echipe pana acum. Dar au fost alese alte trei meciuri, asa ca … sa ne apucam de treaba.

Primul meci este din Premier League. Deja ma ia cu frig numai cand pomenesc de acest campionat, pentru ca am avut un inceput catastrofal de etapa pana acum. In alte conditii ar fi fost un meci de care pe care, dar Manchester United trece printr-o perioada mizerabila, are nu mai putin de 14 jucatori indisponibili sau incerti si va alinia o echipa improvizata. In Europa League s-a descurcat, tanarul Rashford i-a uimit pe toti, dar Arsenal nu se compara cu Midtjylland. Arsenal inca mai spera la titlu, cu o victorie s-ar apropia la doar 2 puncte de locul intai si spera. Cred ca va face totul sa o obtina, poate chiar cu o diferenta confortabila pe tabela de marcaj.

In al doilea meci se intalnesc Astra cu Dinamo, intr-un fel finala sezonului regulat de Liga 1 Romania. Se intalnesc locul 1 cu locul 2. Astra cu probleme din ce in ce mai mari, patronul la inchisoare, antrenorul anchetat pentru ca a jucat la pariuri, doi jucatori de baza, Budescu si Enache au parasit echipa, Teixeira se judeca pentru restante financiare, va avea un meci greu deseara. Dinamo, in schimb, are un inceput foarte bun de campionat, cu o victorie ar putea trece pe primul loc, dar are probleme de lot, multi jucatori fiind indisponibili din cauza gripei, nici nu nu au facut deplasarea pentru meci. Dar va debuta Bicfalvi, sa-l vedem. Aici as merge pe un rezultat de egalitate, nu sunt foarte sigur, dar asa simt acum.

Si am ajuns la Juventus cu Inter. Cele doua echipe au avut un parcurs exact pe dos in campionat. Juventus a inceput foarte prost, apoi a recuperat senzational, a avut o serie de victorii incredibila si a ajuns pe primul loc. La Inter a fost exact invers. A inceput fulminant, a condus mult timp, chiar s-a distantat de urmaritoare, apoi a inceput sa piarda teren si acum tremura ca nu va prinde loc de Champions League. Daca ne amintim ca in Cupa Italiei Juventus a eliminat-o pe Inter cu scor de neprezentare, atunci nu ar trebui sa avem probleme privind pronosticul. Stiu ca nici un meci nu seamana cu celalalt, dar aici merg pe victoria clara a lui Juve.

Acestea fiind zise, sa vedem cum va fi. Sper sa fac ceva puncte azi, ieri m-am pacalit si am mers pe Real Madrid. Mare greseala din partea mea. 🙂

Nu stiu ce sa pun la Real-Atletico Madrid

Disputa dintre cele doua echipe madrilene mi-a adus mereu satisfactii, ma leaga amintiri placute. De cele mai multe ori am simtit rezultatul si am obtinut puncte frumusele.

De exemplu, in Yepp 14, la finala UEFA Champions League, am mers pe 1-1. Nu am facut linia, dar am prins scorul exact si am ajuns pe primul loc in Yepp. Daca ar fi castigat Atletico, in prelungiri sau la loviturile de departajare, as fi devenit campion Yepp 14. Dar a castigat Real Madrid si am terminat pe locul 4. Dar a fost o seara de neuitat.

In schimb, am facut linia la Brasov, la Yepp Cup 6. Atunci am mers pe un pronostic riscant, 2 solist, scor 0-1. Atletico a deschis scorul in minutul 2 … si asa a ramas pana la sfarsit. Am tremurat 90 de minute, sperand ca nu se mai inscrie. Si asa a fost. 🙂

Acum ma uit la Real Madrid, in meciurile de acasa. Victorii clare, au inscris cel putin 3 goluri pe meci. Dar au clacat cand au avut un adversar dificil, au pierdut fara drept de apel cu Barcelona. In schimb Atletico se descurca bine in deplasare, nu inscrie mult, dar nici nu primeste goluri multe. In afara de infrangerea de pe Camp Nou, cu 2-1, in rest a castigat fara sa primeasca gol.

Greu, foarte greu. Sper sa imi vina inspiratia mai incolo, dar nu prea mai e mult timp. Si am nevoie de puncte, stau destul de bine pe toate fronturile. 🙂

Ma mai gandesc. Unele site-uri zic ca Real va inscrie cel putin 3 goluri, altele vad un meci echilibrat, cu victorie la limita Real, si cateva vad un meci egal. Daca face o surpriza Atletico???? Of, ce greu poate sa fie.

Hai cu inspiratia!!!

Pasiunea mea – televiziunea (partea a IV-a)

Cum a fost? Frumos. Este mult de povestit, in mai multe episoade. 🙂
Dupa ce am rezolvat toate problemele birocratice, cu transferul, am ajuns, in sfarsit la TVR Timisoara. In primul rand, trebuia sa fac cunostinta cu carul TV si cu baietii.
Fostul sef de car s-a inteles foarte bine cu baietii, era prietenul lor. Cine erau baietii: doi soferi (ei erau cei mai importanti – sa ne duca unde aveam treaba 🙂 ), patru operatori (cameramani), patru asistenti de camera, un tehnician de sunet si un asistent de sunet, un tehnician de radiorelee si doi asistenti de radiorelee, un tehnician video si un asistent video. 17 baieti, cand era de lucru era nevoie de fiecare. Eu am devenit seful lor. Am dat mana cu fiecare si trebuie sa recunosc ca mi-a fost un pic frica. In afara de un asistent de camera, eram cel mai tanar din echipa. Si eu eram seful lor. Trebuia sa am autoritate. 😀
Inginerul sef imi arata carul, partea tehnica. Aici am avut o mica problemuta. In facultate am invatat despre tranzistori, diode si circuite integrate, la Cluj am avut de a face cu aparatura de ultima ora. Fac o mica paranteza, in acei ani telecomunicatiile erau foarte bine echipate, tehnica de varf – in acei ani a fost Universiada de la Bucuresti si nu putea Ceausescu sa se faca de ras daca pica semnalul, nu? Ei, aici, la carul TV am dat peste un car polonez vechi, care functiona cu lampi (tuburi). Ca sa intre o camera in parametri normali de functionare, trebuia pornita cu cel putin o ora inainte de transmisie (sau inregistrare). Pe atunci camerele TV cantareau multe kg, ca sa o montezi pe trepied aveai nevoie de cel putin doi oameni, era foarte grea, apoi trebuia desfasurat cablul de la car la camera si facuta legatura video si audio intre car si camera. Era mult de lucru.
In prima zi am fost un pic cam buimacit, una am invatat la facultate, cu altceva m-am intalnit aici. Parca m-as fi intors in epoca de piatra. 🙂 Oricum, nu trebuia sa ma obisnuiesc cu aparatura intr-o singura zi. Daca era o urgenta, era acolo fostul sef de car si am fi lucrat impreuna.
In timp ce eu invatam una si alta despre car, baietii nu stiau ce se intampla. Erau un pic ingrijorati pentru ca nu stiau cum e noul sef. Asa ca m-au supus la un test. 😀 Au pus mana de la mana si au cumparat o sticla de coniac albanez, Skanderbeu cred. Si a venit decanul de varsta (si de salariu – avea cel mai mare salariu, datorita vechimii), nea Oli, soferul carului TV, cu doua pahare de coniac, unul pentru fostul sef si unul pentru mine. Mi-au urat baietii bun venit si au venit cu un coniac. Am fost impresionat, i-am multumit si am baut paharul de coniac. L-am auzit pe nea Oli cum a intrat in camera de asteptare a carului si a anuntat victorios:
Baieti, e de-al nostru, e simpatic.
Dupa ce am terminat faza de initiere in tainele arhaicului car TV, m-am alaturat baietilor in camera. Ne-am imprietenit imediat. Dar, in acelasi timp, am stabilit impreuna un cod de conduita. Cand e de lucru, fiecare stie ce trebuie sa faca. Daca eu consideram ca unul trebuia sa faca treaba altuia, asa ramanea. Eu eram seful carului si cel care dadea raportul sefilor de la Bucuresti. Daca nu ar fi iesit bine, eu eram singurul raspunzator. In timpul liber, suntem prieteni, nu conteaza cine e seful. Si a fost foarte bine pentru toti.
De multe ori a trebuit sa il inlocuiesc pe unul cu altul, din diferite motive, dar ne-am descurcat. Doar eram de-al lor, cum a spus nea Oli.

Pasiunea mea – televiziunea (partea a III-a)

Cat timp am stat la Cluj, mereu am incercat sa vin acasa. Dar nu am reusit decat dupa aproape trei ani, nu erau posturi libere. Au fost totusi si unele momente hazlii, care au facut sa imi mai treaca supararea.

Prima data am incercat la DRTV Timisoara. Director era, pe atunci, un domn Esanu. Toata lumea spunea ca este un om dur. Dar nu aveam nimic de pierdut, asa ca m-am inscris din timp in audienta. In ziua respectiva a nins puternic. Pe atunci aveam parul destul de mare. Fiind si cret, marunt, marunt, imi statea ca lui Jimmy Hendrix. Pana sa ajung in birou la dom’ director, m-a nins bine si am intrat, m-a primit imediat ce am ajuns.
Domnul Esanu studia niste acte. Cand si-a ridicat privirea mi-a zis taios: macar puteai sa-ti dai jos caciula de pe cap. 😀 El a crezut ca parul meu e o caciula, probabil de astrahan. 😀 Cand i-am raspuns respectuos ca nu este caciula, ca este parul meu si ca nu am ajuns sa ma scutur de zapada, s-a uitat mai atent si a inceput sa rada. Asa l-am cucerit. M-a poftit sa iau loc, m-a servit cu o cafea, am discutat, mi-a explicat ca, mometan, nu exista niciun post liber, dar ar putea sa apara ceva la Novaci, in judetul Gorj, undeva in varful muntelui, unde se ajungea greu. Am spus ca ma gandesc, ca pastram legatura si ne-am despartit amiabil. Cu mine nu a fost deloc dur, dimpotriva. Doar ca mie nu prea imi convenea la Novaci, era foarte greu de ajuns. Asa, mai bine era la Cluj, la 6 ore de mers cu trenul.

M-am dus si la Studioul Teritorial RTV Timisoara. Directorul de la studiou era un batranel simpatic, foarte jovial, a vorbit cu mine ca si cu copilul lui, ce mai i-am cazut drag. Dar aceeasi poveste. Nu sunt locuri disponibile. Si tot asa, vom tine legatura. Stiam eu cum e. Eram convins ca pana la urma vor uita de mine. Si totusi, nu a fost asa.
“Antenele” mele au aflat ca este un post de inginer la studiou. Imediat mi-am luat liber, aveam multe zile libere si m-am prezentat. Cand m-a vazut domnul director Opreanu s-a bucurat, mi-a strans mana, mi-a spus ca a incercat sa dea de mine, dar nu mai avea niciun telefon, nimic. Norocul meu a fost ca s-a aprobat infiintarea functiei de inginer sef la studiou, astfel ca seful carului TV devenea inginer sef iar locul lui devenea liber.
Exact ce doream eu. Au scos la concurs un post de inginer si patru de tehnicieni.
Cand am intrat in sala, era plin. Cel putin asa mi s-a parut mie. Cred ca eram 7. Am primit subiectele, am inceput sa scriu. Erau subiecte interesante, mi-au placut, asa ca am avut ce sa scriu. Incet, incet, ceilalti se ridicau si plecau. Pana la urma am ramas singur. Si mai aveam de scris. Pana cand s-a plictisit viitorul inginer sef si m-a intrebat:
– Ce faci, scrii acolo un roman?
– Pai da, scriu cat mai mult si mai bine, doar este concurs si mai sunt candidati! – i-am raspuns eu.
A inceput sa rada si mi-a spus ca ceilalti sunt pentru posturile de tehnicieni, pentru postul de inginer eu sunt singurul.
Dar trebuia sa scriu si eu ceva, ca sa ramana la dosar. Asa ca am mai scris putin, am terminat lucrarea si am predat-o.
Astfel am ajuns sa lucrez la studiou, ca sef de car TV. Urma ceva nou pentru mine, dar ceva ce imi doream mult. Alta data.

Pasiunea mea – televiziunea (partea a II-a)

Am lucrat la tehnic. DRTV inseamna Directia de Radio si Televiziune. Noi, cei de la tehnic, trebuia sa facem totul ca omul de rand sa poata urmari programul de la televizor, ca era de rahat sau era altceva, noi trebuia sa fim pe faza. Nu noi faceam programul de la televizor, nu aveam nici in clin, nici in maneca cu o cloaca sau cu prostitutia despre care se vorbeste.
Noi ne cataram pe coclauri, daca pica semnalul pe undeva, pentru ca omul de rand sa vada mizeria aia de program, sa asculte ceva la radio sau sa vorbeasca la telefon.
Prin anii ’80, pe cand lucram la DRTV, departe de casa, singur, cu familia impartita pe ici pe colo, altii au avut curajul si au fugit din tara. Nu au suportat teroarea comunista. Bravo lor. Ii felicit. Eu am ramas in tara si nu imi pare rau.
Imi amintesc si acum cum m-am imprietenit cu Romulus Nita, seful statiei TV de la Mogosa. Eu eram cu echipa tehnica de la DRTV Cluj la Mogosa, langa Baia Mare. Aveam o misiune dubla. Trebuia sa supraveghiez transmisiunea meciului retur dintre Dinamo Bucuresti si Internazionale Milano. Era linia de radioreleu internationala.
Cand se termina meciul, urma un discurs al lui Ceausescu de la Satu Mare. Discursul lui Ceausescu avea prioritate maxima. Trebuia sa asigur calea de dus, de la carul TV de la Satu Mare spre studioul din Bucuresti si calea de intors, de la studioul TVR Bucuresti spre Statia TV Mogosa. Pare complicat, dar asa era. Daca vorbea Ceausescu la Satu Mare, semnalul trebuia sa treaca prin Bucuresti si sa se intoarca la Mogosa pentru a putea fi receptionat de telespectatori la Satu Mare. De parca s-ar fi uitat cineva la discursurile lui.
Aici a intervenit problema. Eu trebuia sa asigur si o linie de rezerva, ori pentru dus, ori pentru intors, daca Doamne fereste s-ar fi intamplat ceva in timpul discursului lui Ceausescu.
Si atunci a intervenit o mare problema. Meciul dintre Dinamo si Internazionale Milano s-a terminat exact cu acelasi scor ca si in tur: 1-1. Urmau prelungirile. Dar prelungirile se suprapuneau cu discursul lui Ceausescu de la Satu Mare. TVR-ul a intrerupt transmisia prelungirilor pentru a transmite discursul.
Acum, ce era sa fac eu? Aveam o singura linie de rezerva. Ori asiguram rezerva pentru discursul lui Ceausescu, ori asiguram rezerva pe international pentru meci.
M-am uitat la Romulus, ne-am inteles din priviri si am folosit rezerva pentru meci. El a supravegheat transmisia TV a discursului de la Satu Mare. Pana la urma, a iesit totul bine. Nu am fost nevoit sa folosesc rezerva, Europa a vazut continuarea meciului, Dinamo a castigat cu 3-2 si Romulus Nita mi-a dat garsoniera despre care am vorbit.

Pasiunea mea – televiziunea (partea I)

Primul meu loc de munca a fost la DRTV Cluj. Sincer, mi-a placut mult acolo. Un serviciu care imi placea, in cei aproape trei ani petrecuti acolo am avut posibilitatea sa cunosc aproape toata Transilvania. In primul an, fiind stagiar, am trecut, din luna in luna, pe la fiecare departament: la laborator, la proiectare, la televiziune (am stat o luna la statia TV Zalau si o luna la statia TV Heniu, langa Prundul Bargaului) si m-am oprit la radiorelee. Acolo, la radiorelee am avut in grija 2 linii importante: Cluj-Oradea si Cluj-Tg.Mures.
Aproape zilnic eram pe drumuri. la interventii sau revizii. Mergeam la orice interventie, chiar tineam locul altor colegi. Mie imi convenea, pentru ca astfel acumulam ore suplimentare si, din cand in cand, puteam sa imi iau liber cateva zile si sa dau o fuga la Timisoara. Daca as fi locuit in Cluj, cu toata familia, poate nu mi-ar fi convenit. Dar asa, cum locuiam la un camin, preferam sa fiu mereu plecat, stateam la hotel si, in timpul liber, mergeam acasa.
Bineinteles, cand m-am angajat, m-am pus pe lista de asteptare pentru locuinta. Avand familie, am cerut un apartament cu doua camere. Intr-un fel, a fost o greseala. Daca ceream garsoniera, as fi primit mai repede. Alti colegi, care au venit impreuna cu mine, au primit. Cu apartamentele era mai greu.
Dupa aproape doi ani de stagiu, un coleg de serviciu m-a lasat masca. El a primit o garsoniera in Cluj, dar era sef de statie TV la Mogosa, langa Baia Mare. Acolo avea de toate, cazare, masa, in timp ce garsoniera era goala. Si mi-a propus sa ma mut eu in garsoniera lui, cu tot cu familia, fara nicio chirie, doar sa platesc intretinerea si alte cheltuieli. Va dati seama ce bucuros am fost. Imediat m-am mutat, au venit Doina cu Andrei si am petrecut cateva luni minunate la Cluj. Cu noi in bloc mai erau doi colegi, unul era casatorit, asa ca aveam si noi gasca noastra. Bineinteles ca am mai rarit deplasarile, nu mai aveam nevoie de ore si zile libere. Preferam sa le petrec cu familia. Mergeam doar la interventiile urgente, pentru liniile care erau in sarcina mea.
Dar totul parea prea frumos, nu? Colegul meu de la Baia Mare a fost promovat si urma sa vina la Cluj. Va dati seama ca m-a rugat sa ii eliberez garsoniera. Dar cineva, acolo sus, a avut grija de noi. Parintii nostri au aflat ca, la Timisoara, a aparut un post de inginer la Studioul Teritorial TVR Timisoara. Imediat am dat o fuga acasa, m-am dus la studiou, am dat o proba de lucru, nu au fost probleme si am plecat cu cererea de transfer in buzunar.
Acum, la Cluj, era o alta problema. Cei de la DRTV nu prea dadeau drumul oamenilor, in special inginerilor. Munca era grea si tot mai multi doreau sa plece. In plus, eu nu puteam pleca cu demisie, pentru ca eram in stagiu si nu aveam voie. Dar am adoptat o alta strategie.
Ne-am inscris in audienta la domnul director. Cand am ajuns la rand, i-am explicat situatia in care ne aflam, ca trebuie sa eliberam garsoniera si i-am cerut sa ne dea de urgenta un apartament, ca nu aveam unde sa locuim. Domnul director bineinteles ca nu avea de unde sa ne dea apartamentul si i-a scapat porumbelul din gura: domnule inginer, daca ati gasi unde sa va transferati la Timisoara, nu m-as opune. El credea ca nu voi fi in stare sa imi gasesc ceva, intr-un timp atat de scurt, cand aproape trei ani nu am reusit.
Atat mi-a trebuit. I-am scos cererea de transfer si nu a mai avut ce face. A ramas gura-cascata. Daca ii ceream direct transferul, m-ar fi refuzat. Dar asa, m-am transferat fara probleme si am ajuns acasa. Home, sweet home.