Pasiunea mea – televiziunea (partea a IV-a)


Cum a fost? Frumos. Este mult de povestit, in mai multe episoade.🙂
Dupa ce am rezolvat toate problemele birocratice, cu transferul, am ajuns, in sfarsit la TVR Timisoara. In primul rand, trebuia sa fac cunostinta cu carul TV si cu baietii.
Fostul sef de car s-a inteles foarte bine cu baietii, era prietenul lor. Cine erau baietii: doi soferi (ei erau cei mai importanti – sa ne duca unde aveam treaba🙂 ), patru operatori (cameramani), patru asistenti de camera, un tehnician de sunet si un asistent de sunet, un tehnician de radiorelee si doi asistenti de radiorelee, un tehnician video si un asistent video. 17 baieti, cand era de lucru era nevoie de fiecare. Eu am devenit seful lor. Am dat mana cu fiecare si trebuie sa recunosc ca mi-a fost un pic frica. In afara de un asistent de camera, eram cel mai tanar din echipa. Si eu eram seful lor. Trebuia sa am autoritate.😀
Inginerul sef imi arata carul, partea tehnica. Aici am avut o mica problemuta. In facultate am invatat despre tranzistori, diode si circuite integrate, la Cluj am avut de a face cu aparatura de ultima ora. Fac o mica paranteza, in acei ani telecomunicatiile erau foarte bine echipate, tehnica de varf – in acei ani a fost Universiada de la Bucuresti si nu putea Ceausescu sa se faca de ras daca pica semnalul, nu? Ei, aici, la carul TV am dat peste un car polonez vechi, care functiona cu lampi (tuburi). Ca sa intre o camera in parametri normali de functionare, trebuia pornita cu cel putin o ora inainte de transmisie (sau inregistrare). Pe atunci camerele TV cantareau multe kg, ca sa o montezi pe trepied aveai nevoie de cel putin doi oameni, era foarte grea, apoi trebuia desfasurat cablul de la car la camera si facuta legatura video si audio intre car si camera. Era mult de lucru.
In prima zi am fost un pic cam buimacit, una am invatat la facultate, cu altceva m-am intalnit aici. Parca m-as fi intors in epoca de piatra.🙂 Oricum, nu trebuia sa ma obisnuiesc cu aparatura intr-o singura zi. Daca era o urgenta, era acolo fostul sef de car si am fi lucrat impreuna.
In timp ce eu invatam una si alta despre car, baietii nu stiau ce se intampla. Erau un pic ingrijorati pentru ca nu stiau cum e noul sef. Asa ca m-au supus la un test.😀 Au pus mana de la mana si au cumparat o sticla de coniac albanez, Skanderbeu cred. Si a venit decanul de varsta (si de salariu – avea cel mai mare salariu, datorita vechimii), nea Oli, soferul carului TV, cu doua pahare de coniac, unul pentru fostul sef si unul pentru mine. Mi-au urat baietii bun venit si au venit cu un coniac. Am fost impresionat, i-am multumit si am baut paharul de coniac. L-am auzit pe nea Oli cum a intrat in camera de asteptare a carului si a anuntat victorios:
Baieti, e de-al nostru, e simpatic.
Dupa ce am terminat faza de initiere in tainele arhaicului car TV, m-am alaturat baietilor in camera. Ne-am imprietenit imediat. Dar, in acelasi timp, am stabilit impreuna un cod de conduita. Cand e de lucru, fiecare stie ce trebuie sa faca. Daca eu consideram ca unul trebuia sa faca treaba altuia, asa ramanea. Eu eram seful carului si cel care dadea raportul sefilor de la Bucuresti. Daca nu ar fi iesit bine, eu eram singurul raspunzator. In timpul liber, suntem prieteni, nu conteaza cine e seful. Si a fost foarte bine pentru toti.
De multe ori a trebuit sa il inlocuiesc pe unul cu altul, din diferite motive, dar ne-am descurcat. Doar eram de-al lor, cum a spus nea Oli.

One thought on “Pasiunea mea – televiziunea (partea a IV-a)

Leave a Reply

Fill in your details below or click an icon to log in:

WordPress.com Logo

You are commenting using your WordPress.com account. Log Out / Change )

Twitter picture

You are commenting using your Twitter account. Log Out / Change )

Facebook photo

You are commenting using your Facebook account. Log Out / Change )

Google+ photo

You are commenting using your Google+ account. Log Out / Change )

Connecting to %s